Personal

Strada pe care am copilărit, Sfinţii Voievozi, desparte două lumi bucureştene. Observam deosebirile mai ales în noaptea de Înviere, când se îmbulzeau spre treptele Bisericii Sfinţii Voievozi, situată peste stradă de casa noastră, în aşteptarea Luminii, familii sobre, elegante, dinspre Calea Victoriei şi lumea pestriţă din casele părăginite din jurul Pieţei Matache. La această intersecţie de temperamente şi mentalităţi mi-am petrecut primii ani de viaţă. Grădiniţa de pe Popa Tatu avea o curte largă în care ne hârjoneam în voie. La Şcoala Generală Nr.1, pitită în spatele blocului cu agenţia C.F.R. la parter şi Hotelul Nord am avut colegi de toate calibrele. Dragoş era solid, inteligent şi bătăuş. Jumătate din clasă erau etnici rromi. La ziua mea tata, poetul şi jurnalistul Lucian Avramescu şi mama, Maria Avramescu, inginer horticultor îmi organizau o sărbătoare cu tort, prăjituri şi sucuri. Venea toată clasa. De curând mi-am întâlnit un coleg, Mişu. Venea din Spania unde s-a căsătorit şi are doi copii spanioli. Mişu e rrom. Am fost prieteni. Ştii, mi-a zis, după ce ne-am îmbrăţişat, am maşină, am casă, sunt băiat serios. În copilărie făcea numai drăcovenii.

La Revoluţie, tata a realizat, împreună cu câţiva colegi, primul ziar în fosta Casă a Scânteii, din care fugiseră şi portarii. Ziarul se chema Tineretul Liber şi a fost primul cotidian difuzat pe străzi gratis unei populaţii care îşi dorea din toată inima libertatea. Acel ziar care purta pe pagina întâi un tricolor găurit şi în care a fost scris prima oară după aproape o jumatate de veac “Jos comunismul!” a fost împrăştiat pe străzi şi de mine. Eram mândru, simţeam că istoria renaşte. Ştiu că nu toţi oamenii o duc bine. Ştiu că sunt destui care trăiesc la limita subzistenţei. Ei sunt poate îndreptăţiţi să creadă că “era mai bine înainte”. Să nu uităm însă cozile copilăriei mele de la piata Matache sau de pe Titulescu la “tacâmuri”, la “adidaşi” de porc şi la puii de Crevedia “Fraţii Petreuş”. Te sculai în crucea nopţii pentru a prinde rând şi a lua un pachet în zori. Avem datoria să îndreptăm răul care mai există, dar să nu uităm niciodată ce am trăit.

Spre facultatea de drept am mers din proprie iniţiativă. Tata remarca talentul meu şi al surorii mele Alis pentru scris, dar nu ne-a îndemnat niciodată să-i urmăm meseria. Ne-a cerut doar, de mici, să învăţăm două limbi străine şi să nu fim năzuroşi la mâncare. Dacă vreţi să deveniţi săpători de şanţuri, şoferi de camion sau profesori universitari e treaba voastră. Tata dorea să fim sănătoşi şi să ne câştigăm cinstit o pâine. Să lăsăm loc de bună ziua oriunde ne-am duce, să respectăm oamenii, să facem bine semenului nostru acolo unde binele este posibil. Şi este, mai întotdeauna, dacă inima ţi-o cere, posibil. Avocatura mea a debutat printr-o ucenicie la maestrul penalist Paula Iacob, care mai apoi mi-a devenit naşă de cununie şi apoi prin câţiva ani de trudă în cabinetul lui Theodor Rus, un excepţional specialist în drept civil. Am început apoi să mă mişc pe picioarele mele. Am câştigat primele procese. Am avut clienţi de toate felurile, speţe de toate tipurile. Au venit şi primele contracte cu companii mai mari şi mi-am permis deschiderea unui cabinet în care lucrez cu mai mulţi colegi din generaţia mea.

De unde se trage familia mea? Tata este prahovean, din zona dealurilor circumscrise între Vălenii de Munte, Valea Călugărească, Dealurile Istritei, acolo unde avea să fie descoperită celebra Cloşcă cu puii de aur. Familia avea adânci şi solide tradiţii liberale, terminate o data cu Canalul, unde urma să ajungă Victor Avramescu, pentru vina de a fi fost un om harnic şi un primar liberal încă de la întoarcerea de pe front, când avea doar 23 de ani. În urma lui au rămas multe şi oamenii îl pomenesc şi azi. Inima i-a cedat înainte de a ajunge să împingă roabele la Canalul unde bolsevismul sovietic înghesuise floarea societăţii româneşti. A fost poate motivul prim care m-a determinat să reînnod tradiţia familiei şi să intru în Partidul Naţional Liberal încă din facultate. Am activat de la început şi până azi în organizaţia sectorului 1, aici unde trăiesc. Mama vine din sudul Olteniei, din zona apropiată Dunării, dintr-un sat de lângă Calafat. S-a consacrat cu totul soţului si copiilor. Este omul care vegheaza de o viata, cu imensă dragoste, paşii pe care îi facem şi n-aş suporta să o dezamăgesc vreodată. Acum se ocupă de nepoţi. Împreună cu soţia mea, Monica, psiholog, lector universitar avem o fetiţă de trei ani, Alexandra, pe care o iubesc ca pe ochii din cap. Sora mea are şi ea o fata de opt ani, Martha, ditamai şcolariţa acum.

Ce m-a îndemnat să candidez? Mărturisesc sincer, am primit cu surprindere propunerea conducerii organizaţiei liberale a sectorului 1, de a fi, alături de Crin Antonescu, unul dintre candidaţii săi pentru Senat. Apoi am meditat serios asupra acestei responsabilităţi faţă de concetăţenii sectorului meu în primul rând. M-a frământat întotdeauna, nu doar pentru că eu am un copil, blestemul pe care îl îndură bucureşteanul trăind într-unul dintre cele mai poluate oraşe din ţară şi din Europa. O statistică m-a îngrozit: 80 la sută din copii fac până la patru ani polipi. Aerul este uneori irespirabil. Bebeluşii plimbaţi în landouri, vezi Doamne scoşi la aer, respiră exact la altitudinea ţevilor de eşapament, unde mediul este cel mai otrăvit. Procentul bolnavilor de cancer, din motive de poluare, este extrem de ridicat, iar media de viaţă a bucureşteanului este mai mică cu patru-cinci ani decât a cetăţenilor din alte oraşe ale ţării. Văd pe ziduri, pe calcanul clădirilor, mari afişe cu lozinci inteligent ticluite împotriva fumatului. Televiziunile nu obosesc să ne avertizeze că tutunul dăunează grav sănătăţii. Dar noi toţi, oameni buni, fumăm zilnic aerul otrăvit al Capitalei. Capitala ne fumează pe noi şi ne scurtează zilele. Iată de ce m-am alăturat, ca avocat, bătăliei duse de primarul Andrei Chiliman împotriva celor care confiscau ozonul parcului Bordei. Am câştigat politic şi juridic. Ducem o altă bătălie pentru Ştrandul Tineretului. Ele sunt însă un procent mic din ceea ce ar trebui să fie lupta noastră comună pentru un Bucureşti respirabil, pentru un Bucureşti sănătos în care să se nască sănătoşi copiii şi nepoţii nostri.

Ce poate face un senator pentru asta? Poate face mult. Sistemul legislativ este orfan de substanţă la capitolul protecţia vieţii oamenilor. Pregătirea pe care o am îmi dă convingerea că pot pune umărul şi eu la construirea acestor legi. Dacă veniţi cu avionul pe Aeroportul Băneasa şi ziua este senină, veţi observa Capitala ca sub un camuflaj. E sub o pâclă toxică. Să facem împreună să bată un vânt proaspăt peste această metropolă de care se leagă viaţa şi munca noastră.

Proiectele generoase ale primarului Chiliman, pe care l-aţi votat sunt şi proiectele mele. Păstrarea şi amenajarea spaţiilor verzi, a patrimoniului cultural al sectorului, construcţia de biserici, grădiniţe, străzi, grija pentru bătrâni, pentru a le face viaţa mai uşoară sunt şi ţintele mele ca parlamentar. Am lucrat şi până acum cu domnul Chiliman şi am pus suflet în ceea ce face. Cred că de la nivelul Parlamentului proiectele noastre pot primi un ajutor binevenit. Vom fi o echipă.